Mic Tratat de Versificație 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XIX ]

2017 ©Th3Mirr0r

 

Mic Tratat de Versificație

 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XIX ]

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

O liniște adâncă îmi cuprinde

Natura însăși ce mi-o desprinde...

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

Ard..

Un vis al depărtării

Ferecând o umbră –

Rămas-am îndepărtării,

Strâns, de lumea sumbră;

 

 

Nechează norii.

  • Și ard!..

Din neguri se ‘nalță o hidră,

Zbuciumându-mi ființa;

Ori eu... tot fericele bard;

Ținând în mâni o clepsidră,

Măsur cu Neștiința:

 

 

„Unde-i pivotul lumii,

Când din tot se împletește

Cu  Viață și Moarte? –

Din ce-l smulge, ca să-l poarte,

Cu Nimic, de-însuflețește,

Taine, să cuprindă unii?!..”

 

 

Ard,

Trezindu-mă ca piatra văii

Când smulge cu rădăcina ierbii

Ecourile-n rostogoale –

Și mă dezvălui, glas, al căii

Pe care  în tropot, cerbii,

Și-au răsfirat urnele goale...

 

 

Ori, dintr-o încontrare,

Zăresc la fel ca-n alte dăți

Mulțimea de infinități –

Un punct, spre o centrare,

Derivă-n mine-afinități...

Și ard... cu el... îndepărtare...

 

 

Ard..

O stigmă a durerii

Frântă spre tenebre –

Supusu-m-a al puterii

Stâncilor funebre;

 

 

Vibrează munții.

  • Și ard!..

Dintr-înșii, s-aruncă văpăi,

Scormonindu-mi ființa;

Ori eu... tot fericele bard;

Cântat’-li-am ecouri!.. –  și-n văi,

Măsur cu Neștiința:

 

 

„’Uni’  șade chivotul lumii?

Și cum se împletecă, toate!..

O Moarte spre viață la unii –

Cu Viață spre moarte, la alții;

Vi-nă tra’ legii – ș-arvune,

A-dă-ș-va-na-i scumpele rune!..”

 

 

Ard,

Frângând tunetul, muntelui surd,

Când smulge răcnetul lumii,

Cu vântul, pe stâncile-i goale: –

„Alipire, genunei, clipit-am și zburd,

Schimbând o clepsidră, cutumii,

Când timpul, cu spațiul, a-nvoale!...”

 

 

„Ori, din străvechi cuvântări,

Îmbina-ri-li-s-a-n sfeșnice-slove,

Finități care-ntr-una-și centrează

Tot ce Nimicul - nebun delirează, –

Ș-a minții putere pre leghe scurtează,

Sirenă tra’ mărei cântări, a-li-ș’da-ve!..”

 

 

Ard..

Un voal al tristeței

‘Nălțând pocalu-i de ambră –

Săruțiu sub buza-i cum detei,

Mi-o strânge-ntr-a inimei fibră;

 

 

Șoptează vântul...

  • Și ard!..

Ca munții, sub nori – și prin neguri.

Sfâșiindu-mi ființa;

Cu harfa alături, cuvânt,

Smulgându-mă-ntr-alte meleaguri:

„Eu, fericele bard,

Măsur cu Neștiința.”

Din floarea genunii, și-n faguri,

  • Viața și Moartea   – ‘sun cânt;

Stihiile-‘s ‘naltele guri,

Cum lumile, prinse sub muguri,

Scânteierea-le-o sorb, printre picuri!..

  • Și ard...

 

 

„Ori cei care-n munți și-ntre neguri,

Vreo slavă deșartă-‘și încheagă

Lumeasca-le viață, ‘și-a-mparte-o,

Ca zeii, cu idolii lor –

Cum duh ei jertfi-vor pe ruguri,

Dreptatea-n reversu-i dezleagă,

Cu fiara-i ce crud a desparte-o

La fii și fiicele lor!..”

 

 

Ard..

Visarea-îndepărtării

Cu nimicnicia –

Furii sorb, asupra zării,

Crud, zădărnicia;

 

 

Frânt, între munți, ascult păsul.

  • Și ard!..

În tropote, geme, văzduhul,

Scânteindu-mi ființa;

Ori eu... tot fericele bard;

Dintr-acolo-’mi ‘nalț stihul –

Susur cu Neștiința:

 

 

„Unde-i capătul lumii,

Din punctul ce tainic unește

Pe altul – și-n chipu-i, turba-i?! –

Ce-i Timpul, ori Spațiul, Unimii?!..

Sucitu-le scâncet, deodat’, ’L’ivește

A’ luminării din jerba-i!..”

 

 

„Judecăți, dintr-a lumii contrare?..

Ivite-s precum slava deșartă,

Cu turla-i, scrutând înălțimi –

Ce surle, agită-ntr-un cor, la  intrare, –

Ce-ofrande va-și salte-n mulțimi!

Ca zeii, prin idoli, le-a-mpartă!..

Ori, trena-le-întruna, căde-va,

Când alții-or păși peste ei,

Cu săbii, cu sânge - și Moarte! –

D’-aminte, la alții, prinde-va,

Din urma acelor mișei,

O altă Dreptate, s-o poarte!..”

  • Și ard... sorbindo în mine,

Din frământoasele-i puncte,

Îndepărtări, să-mi aline –

De sub stânci, printre zări, văz o punte; –

Către  cuib, cu v’-un stih, m-o avânte!..

 

 

Ard..

O clipă a lumii

Cu ruga-mi spre Ceruri –

Doar Sânta-le Cruce, la unii,

Scurma-v’-Adevăruri;

 

 

Tremură văile..

  • Și ard!..

„Buciume, larmă, or facă,

Mângăidu-mi ființa;

Suna-va fericelui bard,

Cântarea-le-n chiatra ce sacă,

Măsurând Neștiința!..”

 

 

„’-Și’  deie suflări spre hotare?!

Frământoase sunt toate!..

N-a steie ca-n cumpeni, la unii –

La Viață și Moarte, Notare!

Căci scumpe-‘s a lumei păcate,

Dar drepte-s și-a iadului funii!..”

 

 

Ard,

Smucind jalea, muntelui sur,

Cu mugetul viu al surpării,

Când zările-i sângeră-n poale –

„Sclipirea genunei, ‘tr-un nur,

Și-a stoarce-n delirul curbării

Aroma-i, pocalelor goale!...”

 

 

„Au ci din miezul străvechilor rune,

Fărma-li-s-a-n mânile strâmbe,

Finități care-ntr-un punct, cercetează

Privirile-acelea, nebune, –

Deșarta-le fală, prin vale, cu tumbe,

Căde-va, cum vântul, copacii, retează!..”

 

 

Ard..

Un voal al speranței,

Cântând, când în visu-i, pătrund –

Săruțiu sub buza-i cum detei,

Mi-o strânge-ntr-a inimei fibră;

 

 

Șoptează vântul...

  • Și ard!..

Ca munții, sub nori – și prin neguri.

Sfâșiindu-mi ființa;

Cu harfa alături, cuvânt,

Smulgându-mă-ntr-alte meleaguri:

„Eu, fericele bard,

Măsur cu Neștiința.”

Din floarea genunii, și-n faguri,

  • Viața și Moartea   – ‘sun cânt;

Stihiile-‘s ‘naltele guri,

Cum lumile, prinse sub muguri,

Scânteierea-le-o sorb, printre picuri!..

  • Și ard...

 

 

 

2017 ©Th3Mirr0r

                                         Tratat1.png