Mic Tratat de Versificație 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XVI ]

2017 ©Th3Mirr0r

 

Mic Tratat de Versificație

 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XVI ]

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

O liniște adâncă îmi cuprinde

Natura însăși ce mi-o desprinde...

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

Ici,

Pe sub pământ,

Dulce legământ –

Cole, la mormânt,

Tainele-mi frământ;

 

 

Nici voi a cunoaște

Totul, pe de rost, –

Nici a recunoaște

Murgului ce paște

Al firului rost,

Ori sântele moaște

Cu cele ce sunt,

Ori cele ce-au fost...

 

 

Iaca, șed  – și cânt;

Colo, fumegând,

Ice, rumegând,

Taine, la mormânt,

Lumea, s-o încânt!..

 

 

Ici,

Pe sub un fir,

Răpede înșir

Salbe-ntr-un potir –

Vorba, de-o prefir;

 

 

Nici nu voi schimba

Cele ce au fost

Spuse doar pre limba

Celor ce prind rost, –

Cum nici preschimba

Ce se recunoaște

Când totul se naște

Fără a cunoaște...

 

 

Iaca, șed – și-i cânt!..

Colea, la mormânt, –

Lumii, să-i descânt, 

Moarte-n legământ!..

 

 

Ici,

De pe sub mărmuri,

Oasăle-n armuri –

Cole, strâns la țărmuri,

Cheizări și hamuri;

 

 

Nici nu-mi vin’-a crede

Toate, să-mi le văz –

D’-’ă-’n-’emic purcede,

Numa’ ce-Nsămnez!

Ochiu’ recunoaște!.. –

Rost, cuprinde-alt’ rost, –

Cum’i-acel ce-i naște

Bârne, la vreun prost!..

 

 

  • Dară cei prostia?!..

Mâna, de ți-o ‘tinzi,

Cătând s-apuci, vesăl,

Ceriu’ plin c-oglinzi?!..

  • Ori vreo alta care..

Parc’-ar vre’ să smulgă

Steaua călătoare

Și-n cap, pirostria?!..

 

 

Ori, a recunoaște,

Mâna vrunei moaște

’Tra-’l firului rost,

Cu cele ce sunt,

Ori cele ce-au fost!..

Ei, șî? –   iac’-șe m-o ungă!..

  • Iote, Moartea! naște

Viața unui prost!..

 

 

Iaca, șed  – și cânt:

Colo, blăstămat,

Ice, năstămat,

Cruce, la mormânt,

Veața, de li cânt!..

 

 

Ici,

De sub un fir,

Molcom, mai deșir

Salbe-ntr-un potir,

Vorba, de-o prefir;

 

 

Nici nu voi privi

Lumea de-mi deasupra

  • Și cu moartea tot pre limba

Celor ce prind rost, –

Că nicicum n-aș preschimba-o

  • Și nici soare, deoi ivi,

Cu Știința Neștiinței,

‘Asc’-alt prost, nu ar lăsa-o!...

 

 

Iaca, șed – și-o cânt!..

Colea, la mormânt –

Lumii, să-i descânt 

Tainic legământ!..

 

 

Ici,

De la pământ,

C-o Notare-n jos,

Lutul, îl frământ;

Murg, auz gemând –

 

 

Nici că vre’ a paște

Fire-a frăgezimii, –

Cum nici vântu’-a caște

Iureș, agerimii

Când o moarte, naște

Fiara care-a stinge

Capete, mulțimii!..

 

 

Iaca, șed  – și-i cânt;

Colo, cu ce sunt,

Ice, de ce-am fost,

Lumii, să-i descânt,

Totul, cu un rost!..

 

 

Ici,

Lângă hotare,

Negurile-înșir

Ca și-n Moartea, care

Limba-i, s-o prefir;

 

 

Nici nu voi schimba

Cele ce prind rosturi,

Cum nici pune chinga

Celor strânse păsuri, –

Căci nicicum, alături,

Tot ce se cunoaște

Nu-i decât o umbră

Ce-ntre umbre, iaște...

 

 

Iaca, șed – și-i cânt!..

Colea, la mormânt, –

Lumea, să-i descânt, 

Trup, să îi frământ!..

 

 

Ici,

Sub mărmuri arse,

Oasăle s-agită –

Strânse-n țărmuri, urse,

Doinele-și recită;

 

 

Nici nu poci a crede

Toate, ce le sâmt –

Cum nemic precede

Totul  pe pământ!

  • Și îndat’ înghite

Lumile de puncte, –

Altele, de-și naște,

Frânte-n răsucite!..

 

 

  • Dară cei o lume?!..

Cuget, de-ți întinzi,

Punct, să-i dai un nume,

’Tr’-un ocean de-oglinzi!..

  • Ori vreun altu’n care..

Scânteieri, să ungi..

Tot mai sus, mai sus – și oare,

Altele, să smulgi?!..

 

 

Ori, a recunoaște

Mâna cari oprește

Fiarei, cugetarea,

Cu cele ce sunt, –

De îndată-și naște

Cu cele ce-au fost,

Viață-n cercetarea

Lumescului rost!..

 

 

Iaca, șed  – și cânt:

Colo, c-am plecat,

Ici, ne-nduplecat,

Răce-ntr-un mormânt,

Veața, de li cânt!..

 

 

Ici,

De lâng’-un fir,

Rosturile-n șir, –

Salbe-ntr-un potir;

Limba, le-o prefir;

 

 

Nici o lume, n-oi strivi-o,

Cu cântări, deasupra

  • Și cu moartea tot pre limba

Celor ce prind rost, –

Că nicicum nu văz prin sutra

  • Șin Știința Neștiinței,

Altă oază ce-ar ivi-o!

 

 

Iaca, șed – și-o cânt!..

Colea, la mormânt –

Lumii, să-i descânt 

Tainic legământ!..

 

 

Ici,

Dintr-alt’ Notare,

Scobor lâng’-Adânc –

Cole, spre Hotare,

Aud lumi cum plâng;

 

 

Nu voi a cunoaște

Tot ce-Întunecimea

Lumii-a recunoaște,

Cu cele ce sunt,

Ori cele ce-au fost...

Să pătrunz micimea

  • Pân’ ș’aunui Punct,

N-are niciun rost!

 

 

Iaca, șed  – și cânt;

Colo, spumegând,

Ice, restrângând

Taine din mormânt,

Lumea, de-o descânt!..

 

 

Ici,

Pe sub un gheizer,

Răpede închid

Binarii, c-un ivăr –

Ș’-alte porți, deschid...

 

 

Nici nu voi a-mi ade

Cele ce au fost

Arse doar sub limba

Car’ le-i văriu-n rost, –

Cum nici preschimba

Ce se recunoaște

Când totul  renaște

Și-n cifrări fiaște...

 

 

Iaca, șed – și-n cânt,

Colea, le frământ, –

Lumii, să-i descânt, 

Viul Înspăimânt!..

 

 

Ici,

De printre coduri,

Cuprinse-n armuri,

  • Strânsea-d’colo-n noduri,

Cugete-ard Structuri;

 

 

Nici nu-mi vin’-a sâmte,

Darămite-a crede! –

Toate, ce-mi le văz,

Pe cât mi să-n’ șiră,

Scrierea-și deșiră,

  • Și pe câten’ cheagă

Limbile-și dezleagă;

Cin’ să le-nțăleagă?!

 

 

  • Cei vrăjitoria?!..

Gura, de o țugui,

Cătând s-apuci hățuri

De minți omenești?!..

  • Ori co mână-n carte..

‘Ș’ litera-i, s-o bâigui?!..

  • Iar dac’învârți danțuri,

Născociri, ’n’tângui?!..

 

 

O, a recunoaște

Mâna omenească,

Numa’ de privească

Tot ce va-i zidi!..

  • Și cum Niciominte

Nu-i mai Uneltească,

În cele ce sunt,

Ori cele ce-au fost,

Nemicu’-a va-i ști!..

 

 

Iaca, șed  – și-n cânt..

Colo, mai departe,

Ice, mai aproape,

Rump o alt’ Notare;

Sunetu-i, ’i-împlânt!..

 

 

Ici,

De sub Structuri,

Rece, le-mi- înșir

Volburând cu frânturi,

Stâlpii de porfir;

 

 

Nici nu voi privi

Lumea de-mi deasupra

  • Și cu moartea tot pre limba

Celor ce prind rost, –

Că nicicum n-aș preschimba-o

  • Și nici lună, deoi ivi,

Cu Știința Neștiinței,

Unei Fiare, i-aș lăsa-o!...

 

 

Iaca, șed – și cânt!..

Colea, la mormânt –

Lumii, să-i descânt 

Tainic legământ!..

 

 

Ici,

La profunzimi,

C-o Notare-n jos,

Toate-‘s mai adânci;

Totu’-i mai vâscos –

 

 

Parc’-un orb  a caște

Neantu’ ’Tunecimii, –

Cum nici gîndu’-a naște

Spulberu’-‘Unecimii!

Așa-i când sâmțârea

Fiara, ari s-o vază, –

Cum la-N-depărtare,

ScânteiazOrază!..

 

 

Iaca, șed  – și cânt;

Colo, cu ce sunt,

Ice, cu ce-am fost,

Totul, să descânt,

ȘinNemicunrost!..

 

 

Ici,

Pe la hotare,

Negurile-înșir

  • Ca șin Moartea, care

Limba-i, s-o prefir;

 

 

Nici nu voi schimba

Cele ce prind rosturi,

Cum nici pune-o pace

Într-a lumei păsuri, –

Căci nicicum, alături,

Tot ce va cunoaște

Nu-i decât o umbră

Centreumbreiiaște...

 

 

Iaca, șed – și-i cânt!..

Colea, la mormânt, –

Lumea, să-i descânt, 

Trup, să îi frământ!..

 

 

Ici,

Sub mărmuri unse,

Duhuri se agită –

Strânse-n flamuri ‘scunse,

Adâncimi ’Ș recită;

 

 

Nici nu poci alege

Toate ce le sâmt –

Cum Nemiculege,

Totul  pe pământ!

  • Și îndat’ destramă

Lumile de puncte, –

Strălucirea-i ramă,

Doliu-‘ntr-o maramă...

 

 

  • Dară cei o lume?!..

Cuget, de-ți întinzi,

Punct, să-i dai - Ș’-un nume,

’Tr’-un ocean de-oglinzi!?!..

  • Ori vreun altu’ncare..

Scânteierea-și lasă

Tot mai jos, mai sus – și oare,

Unde-a-și spune-Acasă?!..

 

 

Ori, a recunoaște,

Mâna cari oprește

Fiarei, cugetarea,

Cu cele ce sunt, –

De îndată-și naște

Cu cele ce-au fost,

Moarte-n cercetarea

Vieții fără rost!..

 

 

Iaca, șed  – și cânt:

Colo, c-am plecat,

Ici, c-am revenit,

Cu drag la mormânt,

Păsul, să i-l cat!..

 

 

Ici,

De lâng’-un fir,

Rosturile-înșir

Salbe-ntr-un potir,

Limba, de-o prefir;

 

 

Nicio lume, n-oi privi-o,

Când descânt, deasupra

  • Și cu moartea tot pre limba

Celor ce prind rost, –

Că nicicum nu văz prin sutra

  • Șin Știința Neștiinței,

Altă rază ce-ar uni-o!

 

 

Iaca, șed – și-o cânt!..

Colea, de-a-ndărăt –

‘Meleiumbre, să-i arăt

Tâlcuceidescânt...

 

 

2017 ©Th3Mirr0r

                                         Tratat1.png