Mic Tratat de Versificație 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XXI ]

2017 ©Th3Mirr0r

 

Mic Tratat de Versificație

 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XXI ]

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

O liniște adâncă îmi cuprinde

Natura însăși ce mi-o desprinde...

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

Aud..

Cum tremură copacii,

Doinind în calea mea;

Ici-colo.. mișună, răpacii,

De parcă vrând să-și ia

Aroma frunzelor ce-or cugeta,

Când inima, mi-or săgeta...

 

 

Ori, pretutindeni, vrând să-’și poarte

Un gând al lumii cei’ de jos,

  • De parcă totul e întors pe dos,

Și viața, de-o desparte-‘n moarte,

Se întristează-‘n strat grunjos,

‘Poi zac – adânc, sub trunchiul găunos...

 

 

Aud..

Cum farm’-un scâncet de bocănitoare,

Neașteptatul plâns al celor care

Privesc cu spaimă spre ciocănitoare –

Și lumea lor, cea mică, e mai mare;

Mă sfâșie realitatea cruntă,

Când imposibilul, înfruntă!..

 

 

Ori, chiar acolo, printre ei,

Pe-uni’ gândul, așternut-am,

  • Și unde rânjet de topoare,

Scoboară umbre, printre-acei

Spre care.. lacrimi, strămutam,

O doină, m-a doboare...

 

 

 

Aud..

Cum plâng copacii,

Vuind poteca mea;

O, și cum se frâng, săracii!

  • De parcă.. înadins, săși dea..

O ultimă suflare, sfâșiată –

Tristeța, mi-o cuprind, căci, iată!...

 

 

De-o altă lume, ‘mi-era dor,

Și rătăceam, de-o vreme, întrebându-i:

  • “De ce aici, e totul trecător,

Deșertăciunea vremii, deșirându-i?

De viață-i dincolo de  moarte,

Voi spre casa-mi, a mă poarte!..”

 

 

Aud..

Cum smulg din crengi, încovoieri,

Cu fluturii tomnateci, ‘tra m’-aline;

Da’-mi sfâșie, cu tânguirea-le, făptura –

Și întristarea, mă izbește, ca și ieri,

Viorile de-’mi spintecă-’ntre cristaline

O doină unui fulger care tremura...

 

 

Aud..

Cum lung răsună copacii,

Înfrânți de întristarea mea;

Tot ’cearcă a-mi spune c-or vrea

Să plece cu mine, săracii –

Aroame-între crengi, cugetau,

Ș-a inimei corzi, imitau...

 

 

Ori, frângă-și degeaba, să-’mi poarte

Un gând al lumii de jos,

  • Deacolo, tristețea, s-a scos!

Și-‘ntr-însa aflat-am o moarte;

Lumeasca-le doină, din creștet, mi-a ros,

O soartă-într-un trunchi găunos...

 

 

Aud..

Cum farm’-un scâncet de bocănitoare,

Neașteptatul plâns al celor care

Privesc cu spaimă spre ciocănitoare –

Și lumea lor, cea mică, e mai mare...

 

 

2017 ©Th3Mirr0r

                                         Tratat1.png