Mic Tratat de Versificație 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XXII ]

2017 ©Th3Mirr0r

 

Mic Tratat de Versificație

 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XXII ]

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

O liniște adâncă îmi cuprinde

Natura însăși ce mi-o desprinde...

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

Simt..

Cum emană, din viață,

Așteptările blânde;

O, cum trec clipele, flămânde,

Când crinul îngheață!..

 

 

  • Și mă trezesc, deodată,

Sorbire-a torentelor căii

Din ecoul tulbure, al văii,

Spunându-mi... cum a fost... odată...

 

 

Simt..

Schimbarea fără de care

Nimicul nu încetează a fi

De la cel mai mic – spre cel mai mare,

Ceea ce lumii, s-ar desluși –

 

 

Ori... dânsa... pare că îmi fuge,

Aidoma gliei, de subt picioare –

Și mă trezâi! Ca pruncul care suge

A viaței lăcomie, ăn dulcile-i izvoare...

 

 

Simt..

Cum se ’cheagă, spre moarte,

Deșteptările crunte;

O, cum șad slovele-’n frunte,

De pe cruci, a le poarte!..

 

 

  • Și mă trezesc, deodată,

Smuls din vuietul lumii –

Căci graiul, frânt, nu mi-i,

Cum nici povestea ‘brodată!..

 

 

Simt..

Transformarea din care

Totul se-arată a fi

De la cel mai slab – către cel mai tare,

Nimicul ce tainele-ar ști –

 

 

Ori... clipa-i... pare că trece:

Cortegiu cu frânte vioare –

Și mă trezâi! La pas, mă petrece,

Un cer sângeriu, cu fuioare...

 

 

Simt..

Cum scurmă, prin viață,

Păcatele hâde;

O, parcă văd o paiață,

Lâng’-un demon, de râde!..

 

 

  • Și mă trezesc, încet,

Smuls, dinspre marea tenebră –

În marșul funebru, o cobră,

Crini, ’mi-’nfășură-’n scâncet;

 

 

Simt..

Împlinirea fără de care

Judecata nu încetează a fi,

Atât celui mic – pe cât ălui mare,

Ceea ce lumii, n-ar desluși –

 

 

Ori... dânsa... pare nedreaptă,

Aidoma gropii, de subt picioare –

Și mă trezâi! În râul ce-și îndreaptă

‘Tra-l apei zbucium, sântele-i ulcioare!...

 

 

Simt..

Cum se dezleagă, spre moarte,

Înfiorările-abrupte;

O, toate rugile-‘a-înfrupte,

Ale Cerului toarte!..

 

 

  • Și mă trezesc, deodată,

Sorbit din caierul lumii –

Nici traiul, sfânt, nu mi-i,

Cum și povestea ‘nodată!..

 

 

Simt..

Ispitirea fără de care

Totul se-arată a fi

Atât celui firav – pe cât ălui tare,

Nimicul ce tainele-ar ști –

 

 

Și mă trezâi! La pas, mă petrece,

Un cer sângeriu, cu fuioare...

Ori... clipa-i... pare că trece:

Cortegiu cu frânte vioare –

 

 

 

2017 ©Th3Mirr0r

                                         Tratat1.png