INTERVIU/de referință – ARTĂ – CRITICĂ

INTERVIU: ARTA ȘI CRITICA IV

School Of Athens Painting by Raffaello Sanzio of Urbino.jpg

[School Of Athens Painting by Raffaello Sanzio of Urbino]

INTERVIU/de referință – ARTĂ – CRITICĂ

 

[ Partea a IV-a ]

 

[ ... ]

[ A] / [ D ] / [ E ] / [ F ] / [ G ] / [ 0 ]

[ ?! ] [ citeam o oarecare admirație, reflectându-se din ochii unuia care de-o seamă de vreme, tot își ațintea visarea asupra-mi, de parcă rizomii unui iris scurmau pământul, doar-doar să cuprindă speranța desfătării, sub scâncetul luminii ]

[ enigmatic, scrutam un licăr fugar, către ceilalți, ca într-o încercare de-a redescoperi în dânșii avântul cel fără de judecată asupra alegerilor, curajul acela al acceptării din însuși rugul aprins adevărului incontestabil, nețărmuit sistemului care subjuga, după opinia proprie, expansiunea minții, limitând volumul informațional la doar capacitatea tubulară din subdiviziunea arhitectonică a creierului omenesc ]

[ oricum nu așteptam o recunoaștere asupra dreptului pe care mi-l conferă autoritatea – indubitabil, de altfel – în definitiv, aparenta auto-limitare nu era altceva decât o fărâmă de entropie; acceptul tăcut, supus esteticii, era doar o parte integrantă din repartiția întâmplătoare a structurii unui Chaos, în care ordinea să fie redată de puterea creatoare și nivelul vibrațional al artistului ]

[ 0 ] “Știu...“

[ G ] “Ei, Ghidușuleeee!..”

[ .. râsete ]

[ .. știam că el a înțeles – chiar dacă nu pe deplin. Mă bucuram, în schimb, că rupse tăcerea. Era.. oarecum, o inconveniență, pe care nu doream să o stigmatizez, nici măcar printr-un alt exemplu. Oricum, consideram că uneori, multiplicarea exemplificărilor, generează nu doar confuzii, ci chiar și leziuni receptive. Este aceeași situație precum cea în care ai vrea să transmiți un nivel informațional care este mult prea compact, dar știi că forța penetrantă a acestuia, poate provoca dezechilibre asupra structurii – sau.. ca și cum ai avea în față un recipient, iar cantitatea de apă revărsată, îi depășește volumul. Așadar, auto-limitarea, devenea o necesitate.  ]

[ 0 ] “Putem trece mai departe, vă rog?..“

[ A ] “Desigur, domnule.. “

[ E ] “Eu totuși, nu-mi explic decizia dvs. – dar recunosc, mă depășește, pe alocuri, situația... “

[ F ] “Sunt cauze și efecte... mda!.. în fine... “

[ D ] “Privesc aici, prin notițele mele. Nu spun că nu aș fi de acord cu ceea ce scrieți dvs. în micul discurs – cum l-ați intitulat, de altfel – “Pentru ai mei critici”.. este posibil ca din urma dificultăților întâmpinate, să fi luat o astfel de decizie, de a rămâne în umbră?.. “

[ 0 ] “Nu pot socoti acestea, pe seama alegerii – deciziei finale. Este adevărat că reprezintă un factor, imposibilitatea integrării - și pe bună dreptate. Nu am niciun motiv întemeiat, spre a ieși la lumină. De Profundis, Obscuris Vera Involvens! Trăim vremuri foarte tulburi, indiferent dacă acceptăm sau nu, acest adevăr. Dar, să nu uităm: acești factori, au contribuit la realizarea unui alt mare adevăr, dacă nu cumva chiar o derivare a acestora amintite, spre o cu totul altă înțelegere asupra dezvoltării artistului, conștientizând ceea ce înseamnă Arta și Critica, sacrificiul personal fiind atât teoretic, cât și practic. Ce ar fi.. dificultățile, dacă nu trepte ale Progresului? Este un progres atât individual – eu, existând, ca un licurici zbârnâind sub întunecimea nopții – cât și colectiv – alți licurici, dintre „cei neștiuți”, spre subzistența lumii acesteia. Credeți că are vreo importanță faptul că acceptați sau nu, această ipoteză? Domniile voastre, pot refuza veridicitatea – însă nu și aceia care peste dacă nu 10, 20, 50 de ani – fie și un secol sau când o vrea Dumnezeu, lua-vor la cunoștință. Știți de ce? Fiindcă ei vor citi cele scrise mine și se vor fi regăsit întocmai! Fiindcă, este îndeajuns ca să se recunoască – să simtă că lor, mă adresam eu, numindu-i cu respect și admirație drept “cei neștiuți“ și că această lume.. tot datorită lor, subzistă!.. În momentul adevărului, afla-și-vor rostul, la rându-le!.. Arta cere Sacrificiu, domnilor! Întrebarea dentâia care trebuie să i se pună aspirantului artist, ar trebui să fie “Ce este ARTA?” – și nu “ce crezi tu, că ar fi Arta?”. De ce? Fiindcă nici mărul însuși, nu te întreabă dacă există – ESTE! Gusta-l-vei, arăta-ți-va că Există! Oare, după placu-ți, numi-l-vei?!.. Cunoașterea, domnilor – Cunoașterea și Recunoașterea. Re-cunoașterea. Analizați morfo-sintactic acestea. Numai dacă ne-am arunca o privire în arborele lingvisticii! Ar fi de ajuns, îndeajuns, este!.. Urmați cursul până la înrâurirea cea mai adâncă. Sau, credeți că pentru mine, vor conta, oare, concluziile pe care le trageți, în privința-mi? Cu tot respectful, însă deznodămintele nu îmi vor schimba traiectoria orbitală din jurul originii. ”

 [ în cumpănă ]

 [ ?! ] [ clipe de tăcere ]

 [ știam că nu prea le vor veni bine, auzind acestea – dar eu nu doream tăgăduirea adevărului ]

[ era ca o datorie personală – față de mine însumi... ]

[ F ] “Cert este că nu se dorește crearea unui conflict. Simt că sunteți pe deplin îndreptățit să răspundeți așa cum credeți de cuviință, dar.. cu riscul de a deveni enervant, nu considerați că sunteți prea aspru, - și mai ales, aducând în prim plan acel capitol intitulat “Pentru ai mei critici?” .. “

[ probabil dumnealui dorea să mai adauge ceva, însă am schițat un gest împăciuitor, cu mâna, indicând tăcerea ]

[ oftam... ]

[ 0 ] “Domnule, vă rog..”

[ după câteva clipe, am continuat ]

“A fost necesară duritatea, asprimea. Însă, vă asigur, cu cât gândurile mele scrise acolo, țipă mai tare, cu atât mai vinovați, se simt aceia. Cu cât emoțiile mele scrise acolo, răbufnesc mai tare și ei dau semne că le sare inima din piept, cu atât mai vinovat, mă fac și eu, în judecata-mi. Dar, iertați-mi netrebnicia, dacă o găsiți. Însă, vă reamintesc faptul că Smerenia nu înseamnă Umilință, domnule. Smerenia nu înseamnă că eu sunt cârpă pe care să calce alții. Smerenia nu înseamnă că trebuie să fiu sclav. Iar toate cele expuse acolo – nu sunt altăceva decât expunerea faptelor celor amintiți. Nu le-am denigrat statutul lor de om – ci mai degrabă, i-am îndemnat la a arăta Umanitatea, nu să se transforme în fiare! Sau, să fi adus vreo ofensă Țării? – Nu! fiindcă Țara, România și Poporul acesta (sau ce a mai rămas - și cu atribut ca fiind „al poporului”), nu are nevoie de dânșii! S-au săturat, domnule, de dânșii, precum și eu – căci țipă inima în ei, domnule! Răcnește mintea lor, strivită de durerea inimii, de-și  aduc furie, ori mânie în suflet - și cine mai știe ce, sau câte! Se dezbină unul de altul, domnule!.. În chip voit – ceea ce este extrem de negativ, sau fără a-și da seama, măcar. Așa că.. iertați-mi netrebnicia, dacă o găsiți!.. Nu am făcut altceva decât să spun adevărul. Să îmi apăr Țara, valorile și neamul!.. Să ridic pe altul, care a căzut, din pricina lor. Să arăt și altuia, că n-are-a se teme, de nimeni - și să nu îngenuncheze în fața nimănui, căci nu omul făcut-a lumea, ci Dumnezeu, a Creat-o!..

Dar, îmi vorbiți de scrierea mea “Pentru ai mei critici“ – de ce nu juxtapuneți cealaltă, “Cuvânt Înainte, Închinat Artei”?  ”

[ F ] “Dar cine sunteți dvs., domnule, de cutezați să vorbiți astfel? Ce calificare vă îndreptățește să ridicați problemele acestea, și cu o așa ușurință, de parcă dezbateți într-un cadru legislativ, politic și cultural, fără niciun discernământ?“

“Cine sunt? Au nu v-am spus deja?! Th3Mirr0r! Calificarea? Mi-o dă Tata de Sus, din Ceruri, nu vreo hârțoagă pe care v-ați numi-o diplomă, cum nici vreun stindard fluturând vreo organizație căreia i-ați saluta principiile cu aerul acela ceremonios și cu plecăciuni până la pământ, ori vreo statuie la cari tre’ să pun vreo chezășie! Păi, domnule, dvs. ați dat cu târnacopu’-n țărnă, și să cugetați cu fiecare lovitură sacă, de ce aveți înzestrare spre artă decorativă sau design - și nu vă ia nime’ în samă, că sunteți de la țară?! V-ați murdărit mânile de unsoare, pe sub mașini, scrâșnind din dinți că aveți înclinație spre pictură - și să nu puteți excela în ceea ce vă smulge întru simțire, din pricina stării materiale?! V-ați sleit de puteri, cu vreun sac de ciment în cârcă, urcând pe treptele din lemn care scârțâiau disciplina muzicii, să vă rupă inima în două de durere, că nu există oameni capabili care să determine scoaterea acesteia spre suprafață, ca izvorul muntelui?! V-ați dus cumva peste granițele țării, să fiți precum un sclav pe plantație, ca în propria țară, și pentru care să-i dai cea mai de preț avere – sufletul – iar ofranda-ți, s-o vezi aruncată-n lături?! Iaca, ce îmi conferă mie dreptul, pe deplin, să rostesc ceea ce doresc - și când doresc. Iaca, de aici, ușurința de a indica sistemul defectuos din care faceți parte! Unde vă sunt principiile justeții și a tot ceea ce înseamnă Patriotism? Într-un bici? Într-o baionetă? Într-o lege? Unde vă șade Cultura? La taifas, colo, la evenimente și onoruri pe cari vi le faceți unii altora? În complimente și plecăciuni fel de fel? Domnule, prin tot ceea ce am scris, m-am dezis, de toate acestea! Eu n-am nevoie de ele. Mi-am terminat misiunea, în ochii lui Dumnezeu?! Pesemne când mi-o bate clopotul – însă până atunci, va fi Refuzul meu categoric, de a mă integra după normele îndoctrinării. Îmi cereți, direct sau indirect, să fiu de acord cu dvs. – însă, înainte de a-mi cere aceasta, întrebatu-v-ați, oare, ce datorie aveți, ca ROMÂN? Căci dacă nu o aveți – și nici nimic, nu veți înfăptui - pentru mine, nici nu sunteți Român. Românul este cel care prețuiește Patria – România. Nu care și-o vinde, nu care și-o pradă, nu care și-o blesteamă, nu care și-o târăște în noroi. Ca și către o Mumă, o iubește. După priceperea și nepriceperea minții ș-a inimii!.. Aceasta arată diferența dintre Populație și Popor. Aceasta arată diferența dintre patriostism și despotism. Mulți spun că vor să schimbe o lume – da eu zic: mai bine s-ar schimba ei înșiși!..”

[ F ] “Sunteți sub orice critică!“

[ 0 ] “Bine că nu eram peste orice critică.”

[ F ] [ se ridică și părăsi sala ]

[ ?! ] [ clipe de tăcere ]

 

[ va continua ]

 

©Th3Mirr0r

tehnica1.jpg