Metoda Armoniei:  în Arta spaţial-temporală - ALCĂTUIREA CUVINTELOR IV

tehnica2.jpg

XXVIII.

 

Alcătuirea Cuvintelor

[Partea a IV-a]

 

“Definirea Formei şi Manifestarea Expresiei

ESTE o Revelaţie, din Cunoaşterea Sferică, implicit Spectralizarea acesteia prin Ideatică şi Fractalizare.

Adâncimea unui Cuvânt ESTE ReDefinirea Realităţii.”

 

 

 

O, Doamne, eram atât de bucuros, când auzeam clinchetele acelea, cum pătrundeau în inima mea, rezonând!.. Parcă se alipeau acolo, stratificându-se, aidoma copiliţelor care alunecau zburdalnice din sclipirea dimineţii, către jilţurile din frunze. Oh, iar vântul, ah, Vântul! – Cum mai recita el stihuri, proptindu-se de ruga-i!.. Da, Divinul Bard, sub care toate se pleacă, la Suflarea-I! Iar.. Dogorel, O, minunăţieo! Cum ţi-arunci podoabele cereşti, ca-ntr-un alean al umbrelor să-mi aflu leagănul din Sântul Nuc, care şi-acuma, nodurosul, îndoaie câte-o rămurea tremurăcioasă, şi povestindu-mi tainic, cum Har, sorbea, din ’naltul Cer, tot aducându-mi mir, cu graiu-i, spre lumea mea care-i părea sărăcăcioasă  ...

Da’ iaca, iar, se frânse gându-mi, c-o zbatere de-aripă, când din fereşti scoboară iute, întunecata clipă, că precum vechiul Ornic, pre-a limbei cade-n visu-i, aşa-şi petrece-n sine-mi, frânturi din paradisu-i!..

Tic, tac, tic.. tac, tic... tac...

Sunt Aici. Privesc, rând pe rând, scânteierile Cristalelor, crăpăturile din Pietricele Semipreţioase şi caut a pricepe de ce atunci când le apropii de Pietrele Preţioase, deşi îmi sună plăcut, vreun sunet, parcă nu se leagă – ori, de parcă nu era îndeajuns, de fiecare dată când caut a le scrie, nu reuşesc! La o primă aţintire asupra-le, dacă închid un ochi, îmi par că se potrivesc – dar cum deschid şi pe celălalt, ajung să fiu mâhnit, cugetând că nu se aşează ca după vorbirea-mi...

Grupa Pietrelor Preţioase:

[Consoane] b, c, c' (ce,ci), k' (che, chi), d,  f, g, g' (ge, gi), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z

 

Şi iată ce se întâmplă. Dacă pornesc, după o anume Rădăcină, adică, de unde vreau sau simt că trebuie să plece o derivare,

Ab, Ac, Ad, Af, Ag, Ah, Aj..

bA, cA, dA, fA, gA, hA, jA..

.. Iar când mai adaug câte o literă, după Rădăcină, numind a fi un Sufix,

Ab-A, Ac-A, Ad-A, Af-A, Ag-A, Ah-A, Aj-A..

.. iau samă că Rădăcina, poate Transmigra, formând o alta, care să conţină litera adăugată, sau chiar împreunând toate literele, aşa că din iastă împletire, pot considera că dacă mai adaug înaintea Rădăcinii, numind Prefix, cuprind o  Metamorfoză, derivând, de la Origine, Mişcarea...

A-Ab, A-Ac, A-Ad, A-Af, A-Ag, A-Ah, A-Aj..

Şi astfel, tot încerc a le lega, dar parcă tot nu se potriveşte ceva...

Tii! Ei, na, comedie!.. Stai aşa.. că eu aveam un desen, pe-o foaie, pus în cutiuţa pe care mi-a dat-o bătrânul!..

 

                                                     \=-=-=-/

                                                          \/

 

|↖       ↑       ↗|

|←                →|

|↙       ↓       ↘|

                                                           ()

                                                          (__)

                                                        (____)

 

 

Abia atunci, mi-am amintit ce va să însemne această Formulă de Calcul, ori Ordinea de Sistemă.

Am Conştientizat că e precum Cubul Rubix, pe care mi-l tot petreceau mânuţele, când mă jucam pe prispa casei, iar uneori, razele de soare, îmi arătau cum să potrivesc culorile, încât să devină cât mai armonioase!..

Şi am început a pune acolo în Punctul de Origine câte o Literă, ca la Rădăcina acesteia, să se Afle toate literele – ah, da’ nu mai spui! Aşa cum Limba este înrâurirea Firii, înţeleg faptul că oricât de nepotrivit, mi s-ar părea un sens, cum ar fi cel în care literele nu-mi sună mie bine, asta nu înseamnă că nu dă şi o valoare Reală – asta mai ales, cugetând că încă din antichitate, aşa s-au derivat şi graiurile, permutându-se Rădăcina, care este una şi aceeaşi.

Ori iestea însămnează că Graiul Viu, a va se deosebi, de toate celelalte, căci nu se supune tra unora leghe. Nestăvilit în curgerea-I, pătrunde, ca vecinicile, negrăite unde, din care toate, pleacă şi revin, cu Veşmântarea Suflului Divin!..

Şi totuşi, ce se ascunde sub scânteierile acelea, din hexagoanele cristalelor, ori din structurile pietricelelor – şi asta mai ales, fiindcă atunci când le depărtez, unele se pot lega armonios, într-o salbă, dar când le apropii, sub zvăpăieri de umbre, caută altă structură care să le completeze?

Pesemne o fi de la accentele lor, căci, de!...

Din Limba Latină, s-a format Limba Română. Aşa că pot substitui Rădăcina ca fiind Latinescul, Punct de Origine, chiar dacă la rându-i, are o altă Origine, în proces de Recurenţă.

Aşadar, voi spune că la Verigi Monosilabice şi Bisilabice, Accentul cade pe prima Silabă. Iar la Şiragurile Plurisilabice, regăsesc două situaţii. Cea primară ar fi faptul că dacă silaba este lungă, Accentul nu ar avea cum să cadă în/pe ultima vocală, ci taman asupra penultimei silabe. Iar cea secundară, ar fi atunci când Accentul cade pe antepenultima silabă, datorită faptului că  penultima silabă este scurtă. Pesemne asta, tre să fie, de îmi par atât de diferite structurile, când apropii pietricelele şi par că nu se completează ca după Limba pe care eu voi a defini-o!.. Ei, dar, zis-am bine “par că nu” – fiindcă, stau şi cuget că se poate Permuta, precum şi o Lege a Armoniei, spune că Rigiditatea, trebuie să completeze Supleţea!

Măi, măi, măi, măi.. Iaca poznă!

 

 

 

[ … ]

Partea a IV-a

 

 

2012 – 2015 ©Th3Mirr0r

„Metoda Armoniei - ∞ în Arta spaţial-temporală”