Metoda Armoniei:  în Arta spaţial-temporală - Prolog

tehnica2.jpg

∞ în Arta spaţial-temporală

 

“Suntem atraşi de Artă. Conştient – sau nici nu realizăm. Forma şi Expresia formei tronează Tehnica.”

 

          Parcă şi acum, mă revăd, deschizând ochii către această lume. A trecut ceea ce spun oamenii că ar fi o secundă. M-am născut. Însă, realitatea e că Timpul, ne măsoară pe noi. Într-o unitate de măsură, spun: Eu măsur Clipa.

          Şi iacătă-mă!.. Am clipit. Şi din acea fracţiune a genei mele, mi s-a revelat Lumina. Cine eram, până atunci? Un “ceva” petrecut dintr-o beznă. O unitate.

          Deja am devenit parte a unui Întreg. Şi ce e acela, Întregul? Am clipit iar – şi deodată, de o dată, s-a fracţionat Totul, în juru-mi. Până şi măsura. Era un ochi, prins de un altul. O, dezlegat şi legat de Nimic!..

      Dar am deschis o lume, închizând o alta – şi totuşi, ce e deschiderea mea, faţă de închiderea aceea? Am închis un ochi, celălalt a rămas deschis. Am închis pe ambii, alt ochi, s-a deschis. Cărei lumi, aparţin?!..

           Ce e deschiderea unei lumi şi închiderea unui ochi?.. Am clipit – şi măsur Clipita. Acum, privesc. O!.. Prelungit, la Infinit...

Să fie Nedefinitul. Ca să mă pot defini. Ca să redefinesc Realitatea. Şi.. sunt. Exist. Clipesc.

          Sunt Opera de Artă. Inseparabil. Creat – şi receptat. Nimic, sau Tot unitar. Măsură, în Timp şi Spaţiu, neaparţinându-i decât prin ancorarea unei Idei. Unei Ordine. Scoborât şi pătruns în sine-mi, într-un vortex de lumine şi colori. Simultan – şi succesiv, metamorfozându-mă.

          M-am redefinit. Corpuscul, strivit dintr-o cuantă. O entitate, îmbrăţişând o lume cu o alta, preschimbând porţile dimensiunilor, clipind, către ceea ce i se arată. Un număr şi totodată o literă, prin unitatea metrică, dar indivizibil. Atunci, de atunci, de la clipirea genei şi până la distingerea lumei noi, de când m-am materializat şi până am luat valori, nu a trecut nici măcar o clipită – ci doar o clipă, măsurându-mă, defragmentându-mă.

          Energia s-a multiplicat, în materie. O, Undă. O undă. O, undO, Cât? Pe Tot atât de mult şi cu Nimic atât de puţin, încât să am o Formă. O emisie într-un spectru, revelându-se lumii, încă de la naştere – şi tot aici sunt, exist.

Clipesc.

 

2012 – 2015 ©Th3Mirr0r

„Metoda Armoniei - ∞ în Arta spaţial-temporală”