Ion Heliade-Rădulescu

("Sfinxul Eliad")

 

* Anatolida sau Omul și forțele 

 

***

POEZIE

***

 

“De este o cădere, a fost ș-o stare cultă
De arte, de
științe, de pace, de dreptate,
D-amor, de armonie, de bunuri legitime,
A fost
ș-o fericire.

A Greciei cădere în sine presupune

Ș-o mare naintare, în care înfloriră
Virtu
ți, științe, arte și drept, și libertate,
În care se născură
ș-atât se dezvoltară
Talente, min
ți și genii, eroi și legislatori;
A Greciei cădere ne dă să în
țelegem,
Din fapte-nvederate, c-a fost a lumii
școală,
Precum căderea Romei ne-nvederează-n faptă
C-a fost odinioară
și doamnă, și potente.

A omului cădere de ce să n-aibă-n sine
Aceea
și însemnare? de ce să nu ne spuie
D-un nalt grad de cultură în care omenirea
A fost ajuns odată
și a căzut la urmă?

To
ți popolii din lume conservă suvenirea
D-o stare foarte naltă din care căzu omul.
Tradi
ția îi dete și forme variate,
Și nume, după locuri: la unii ev de aur,
La al
ții paradise, la mulți divină eră,
Cereasca-mpără
ție, perfecta fericire.
S-a zis că pe atuncea locuitorii Terrei
Erau mai sus de oameni cu mintea, cu puterea,
Când, domni pe elemente, răsstrăbătea pământul

Și aerul și marea, când spațiul și timpul
Erau al lor domeniu; perfecta fericire
Sau absolutul bine era a lor avere,
Legitim eritagiu.

Tradi
țiuni c-acestea era-n mare credință
În Asia întreagă,
și câți n-ar fi crezut-o
Ar fi trecut de empii, nedemni de existen
ță.
Să le luăm d-a rândul, făcând aceea
și cale
Ce au făcut
și ele prin lumea primitivă
D-a omului cădere."

 

 

©Ion Heliade-Rădulescu