Ion Heliade-Rădulescu

("Sfinxul Eliad")

 

* Anatolida sau Omul și forțele 

 

***

POEZIE

***

 

“Se scoală-Adam; și Eva în brațele-amoroase
Îl strânge cu ardoare; el mai ardent o strânge,

Și sân la sân ferice se-mparadisă mirii.

Ținându-se de mână în mutuali afecții,
Adam duce pe Eva în leagănul d-aproape
De flori
și de verdeață. Nici un talam vrodată
Din stan
țele regale augustelor mirese
N-avu atâta artă, nici adornare simplă
Cu-atâta maiestate, decor mai admirabil.
Flori, vi
țe în festoane, cum nu produce arta,
În toată abondan
ța, în toată frumusețea
Suav decora bolta, pere
ții și intrarea,
Extazia vederea
și încânta mirosul.
Pe un tapet de iarbă cu flori presemănată
Se desemna ridente
și roza amoroasă,
Și candid' iasomie, safranul, iacintul;
Pe a
șternutul moale de iarbă ca mătasea
Acante, lăcrimioare, voioase viorele,
Odorifere plante broda talamul nun
ții.
Atoatecreatorul, principul frumuse
ții,
A fost decoratorul când a plantat edenul.

Condu
și d-al nunții angel, mireasa cu-al său mire,
Ținându-se de mână în sfânta nuditate
De care n-avea teamă nici d-angeli, nici de Domnul,
Nici unul despre altul, intrară-n sanctuarul
Misterelor divine
și d-unde-avea să iasă
Întreagă omenirea spre-a popula pământul.
Au fost sacra
ți de preoți, de mâna preaînaltă,
Dodată cu via
ța, venirea lor pe lume,
De patriarhi ai legii conubiului sacru.
Cine-ar putea descrie nespusele transporturi,
Candoarea virginală
și grațiile Evei,
A lui Adam fervoare, întreaga fericire

Și-extrema pietate l-a ritului plinire?
Împin
și d-angelul nunții pe așternutul moale,
Sunt unul lângă altul în toată inocen
ța;
Adam începe ritul; c-o dulce rezistin
ță
I se supune Eva
și-n olocaust cede

A se-mplini misterul.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . .

Atuncea împreună, în toată fericirea,
Sim
țiră paradisul și-ntreaga beatitute.

Ca fulger fiori multe cuprinseră pământul

Ș-electrizat revarsă profumul fecundării,
Și pulberea-auree zefirii o răsfiră,
O spulberă-amoroasă, ia plantele d-a rândul,
Se-mbată în delicii, din floare peste alta.
Se-nfiorară păsări d-amor, de bucurie,
Din aripi, aripioare bătură
și cântară
Și celebrară ritul misterelor vieții.
Luceferi, astre, stele
și însăși casta lună
Aprinseră ca martori făcliile nuntale,

Și angelii agapei cântară-epitalamul
Și acțiuni de grații, d-amorul conjugal.

În horul astor angeli, o, bard al Albionei,
O, Milton, treci la rându-
ți! De ai pierdut vederea,
Ți-e inima-n lumină și geniul în ceruri;
Cu arpa ta de aur celebră imeneul,
Salută ca un vate amorul conjugal
Cu care numai omul a fost dotat din ceruri."

 

©Ion Heliade-Rădulescu