Ion Heliade-Rădulescu

("Sfinxul Eliad")

 

* Suvenirul 

de Alphonse de Lamartine

***

TRADUCERI

***

RO-Ion Heliade-Radulescu.jpg

 

“Ziua se duce ș-altele vin,
Și fără urmă se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.

Anii mei repezi, via
ța-mi trăită
Le văz grămadă în urmă-mi stând,
Precum stejaru-
și vede căzând
În preajma-
și frunza cea veștezită.

Fruntea-mi de vreme toat-a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o
ține
Sufletul iernii cel amor
țit.

Dar chipu-
ți tânăr, tot într-o stare,
În veci tot tânăr îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni:
El, ca un suflet, vârstă nu are.

Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit;

Și când privirea-mi cea neclintită
De tine-aicea fu părăsită,
Dodată-n ceruri eu te-am zărit.

Acolo-ntocmai
ș-acum frumoasă
Te văz ca-n ziua ce mă lăsa
și
Și la cerescu-ți locaș zburași
Cu aurora cea răcoroasă.

Dar, frumuse
țea-ți, chipu-ngeresc
Și-n ceruri încă tot te urmară:
Din via
ță ochii-ți ce încetară
De nemurire raze lucesc!

Zefirul dulce cu-a sa suflare
Încă î
ți suflă păru-undoios,
Ce-n trăsuri negre de ebanos
Recade-n sânu-
ți fără-ncetare.

Umbra acestui văl mincinos

Și mai mult chipul ți-l îndulcește,
Ca diminea
ța ce se ivește
Din vălul nop
ții întunecos.

Cerescul soare vine, sfin
țește
Cu ale noastre zile ce zbor;

Și-ntr-al meu suflet al meu amor
Nu are noapte, în veci luce
ște.

Minut nu este, nu fac un pas

Și-mi ești aievea înfățișată:
De mă uit, unda chipu-
ți mi-arată;
D-auz, zefirul poartă-al tău glas.

Pe când pământul doarme, visează,
D-auz prin frunze vântul
șoptind,
Parcă din buze-
ți auz ieșind
Sfintele-
ți vorbe ce mă-nviază.

De-mi ardic ochii
și-n sus privesc
Aceste stele învăpăiate,
P-a nop
ții pânză împrăștiate,
În toată steaua eu te zăresc.

Dacă zefirul, cu-a sa mi
șcare,
Din flori mă-mbată cu-al lor miros,
Atuncea pieptu-mi neputincios
Răsuflă însă
și a ta suflare.

Când trist, în taină, la altar merg
Să rog Fiin
ța mângâietoare,
Atuncea lacrimile-arzătoare
Mâinile tale simt că le
șterg!

Când dorm, tu-n umbră e
ști cu-ngrijire
Ș-asupră-mi aripile-ți alin;
Visele toate din tine-mi vin,
Încât via
ța simt în dormire.

Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta
Să-mi taie firul zilelor mele!

Ș-atunci din visuri dulci, amari, grele,
Doamne!... în sânu-
ți m-aș deștepta!

Ca două raze strălucitoare

Și ca suspinuri ce se unesc,
A noastre suflete unu-mplinesc.

Și eu... sunt încă cu răsuflare!”

 

©Ion Heliade-Rădulescu