Ion Heliade-Rădulescu

("Sfinxul Eliad")

 

* Toamna 

de Alphonse de Lamartine

***

TRADUCERI

***

RO-Ion Heliade-Radulescu.jpg

 

“Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți,
Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă ve
șteziți!
Salutare, voi frumoase zile ce a
ți mai rămas!
În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas.
Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc;
Singuratica cărare, uitat pă
șind, o citesc.

A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind,
A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind
La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat,
Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat.
În aste zile de toamnă, când natura-
și dă sfârșit,
Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit:
Este al unui prieten tristul rămâi sănătos,
Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos,
Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica.
A
șa orizonul vieții gata fiind a lăsa,
A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând,
Mă mai întorc înc-o dată
și, nesățios cătând,
Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit,
Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit.
Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ,
Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt.
Ce curată e lumina! aerul plin de miros!
L-a murindului privire soarele cât de frumos!
Acum a
ș vrea și cu drojdii să deșert acest pahar
Amestecat când de fiere, când de dulcele nectar.
În fundul acestei cupe unde via
ța sunt a-mi bea,
Vreun gust de miere-aicea e putin
ț-a-mi rămânea?
E putin
ță viitorul pentru mine a păzi
O-ntoarcere-a fericirii ce n-am a nădăjdui?
E putin
ță în mulțime un suflet a fi ascuns
Să cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns?
Floarea, căzând jos, î
și lasă la zefir al ei miros,
Și e la soare, la viață al ei rămâi sănătos.
Eu mor însă,
ș-al meu suflet în minutul ce l-am dat
Se revarsă ca un sunet melodios întristat.”

 

 

©Ion Heliade-Rădulescu