Nicolae Nicoleanu

 

* 9 martie 

 

"Multe valuri furiose năvăliră peste mine,

Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut,

De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine,

Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut!

 

Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce,

Din ruină în ruină în secret a lăcrăma;

Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce,

Precum vulturii p'o pradă — eu nu te voiu blestema.

 

Nu, căci am simțit viața, deși-am încercat durerea;

Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea;

Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins.

 

Nu, căci de-am pierdut speranța viselor copilăriei,

Mintea mea și-a luat sborul p'aripele veciniciei,

Și de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins."

 

 

©Nicolae Nicoleanu