Nicolae Nicoleanu

 

* În anul 185... 

 

"Aurul și vanitatea cu-a lor vargă d'aurită

Mii de inimi, mii de brațe cu putere stăpânesc,

Dar la patria cea tristă și 'n durere părăsită,

Vai! sunt prea puțini aceia, ce cu milă se gândesc.

 

E grozav să ai o țeară de sclăvie junghiată,

Și pe vetrele străbune ca proscris să rătăcești,

Să fi om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată

Și să nu poți nici să aperi, nici să plângi, nici să vorbești!"

 

 

©Nicolae Nicoleanu